O Ea si un El

S-au cunoscut la scoala. In prima zi de liceu. Erau colegi de clasa.

Nimeni nu credea ca vor fi mai mult. Mai putin eu.

El? E tipul enervant, inalt, curios, tocilar. Zambeste prosteste mereu, chiar si atunci cand vorbeste. In fiecare pauza vorbeste la telefon (ca sa para interesant; de fapt, vorbeste cu ai lui-maica-sa cel mai probabil) sau da drumul la o melodie, ca sa arate ca e cool, in timp ce un alt telefon “canta”. Nimeni nu pare sa-l placa, dar toti vor temele de la el. In orice clipa il intrebi ceva, el spune definitia pe nerasuflate. I se lumineaza chipul cand o fata sta prin preajma lui.

Ea? Hm, ce coincidenta! E tipa tocilara, dar care nu stie nimic. E “grasuta” si se crede interesanta. Enerveaza pe toata lumea si zambeste atunci cand un profesor ii pronunta numele, sau o roaga sa raspunda. In pauze sta in banca si butoneaza cu importanta mobilul, in timp ce El se plimba singur prin clasa. Seamana mult cu El.

Niciunul din ei nu si-au facut prieteni. Nu aveau nici colegi de banca. Stateau singuri. Incet, incet, au ajuns sa fie colegi de banca, la insistentele domnului diriginte de a avea fiecare elev cate un coleg de banca. Vorbeau, mai mult despre scoala. Erau prea rusinosi. Dar le placea sa-si petreaca timpul impreuna. Zilnic, la scoala, in pauza, clasa ramanea goala. Ea statea in banca, pierduta pe sub carti si caiete, sau butonand preocupata telefonul (Dumnezeu stie cui dadea mesaje, sau ce facea), El se plimba prin clasa cu telefonul in mana, ascultand muzica.

Cu timpul, au inceput sa se ajute la teme, sa vorbeasca mai mult, si nu numai despre scoala. Lunile au trecut si, fara sa-si dea seama, au ajuns in clasa a 12-a. El se gandea la Ea, Ea la El, nevrand insa sa recunoasca, macar in sinea lor, ca se plac. Erau deja obisnuiti unul cu altul. Pauzele erau la fel: Ea, in banca, El, plimbandu-se.

Din cauza ca aveau BAC-ul anul acela, au hotarat sa invete impreuna, sa se ajute mai mult la teme.

Era o dupa-amiaza calda, de primavara. Trecuse un semestru. Invatau impreuna, de 3 ori pe saptamana, la el acasa. Dupa ore obositoare, El a vrut sa destinda atmosfera, asa ca, ranjind tampit, in stilul lui, a pus un blues. Ea se pregatea sa se aseze la birou, dar canapeaua a imbiat-o, fiind mai moale decat scaunul tare de lemn. S-a asezat pe canapea. Si El. S-au privit in ochi adanc, intuind fiecare ce se afla dincolo de ei. Vorbele erau de prisos. Incetisor, si-au aplecat capul unul spre altul si…s-au sarutat. Cam stangaci, ce-i drept. Era primul lor sarut, ever! Ea s-a retras speriata, rusinata. Niciunul nu mai experimentase asa ceva pana acum. Si-a strans lucrurile rapid si a plecat acasa.

Toata noaptea ce a urmat s-au gandit unul la celalalt si la acel sarut.

In cazul lor, parerea celorlalti nu prea conta. Toti credeau ca sunt impreuna inca din a 9-a. Si chiar daca nu era asa, erau indiferenti. Ii ignorau.

Realizand ca au dat cartile pe fata, au inceput o relatie. Nu ca cea de pana acum. Se intalneau, vorbeau, de fapt taceau mai mult decat vorbeau. Erau impreuna si se iubeau.

Au trecut BAC-ul cu bine, au ajuns la facultatea dorita, pe care au absolvit-o cu succes, si-au gasit un loc de munca modest, erau destul de bine platiti. Intre timp, s-au mutat impreuna, dupa ce au inceput sa lucreze. Erau pudici. Stingeau lumina ori de cate ori era vorba de dezbracat. S-au casatorit, au devenit parintii unei fetite, apoi bunicii unei fetite si unui baietel.

Viata lor nu a fost roz, nu a fost lipsita de obstacole, greutati. Insa le-au depasit pentru ca s-au avut unul pe altul aproape si s-au sprijinit mereu.

Dragostea exista intotdeauna! Oricum ai arata, oricum te-ai purta, nu esti singur/a pe lume! De la ranjetul lui tamp, pana la expresiile ei extra-exagerate, dragostea a fost, este, si va fi…

Pofta de Iubire